SINGURUL ADVERSAR AL RAPIDULUI ESTE… RAPID

Cel mai așteptat meci al anului din fotbalul românesc a certificat un lucru tot mai evident, cel puțin în retur, acela că Rapidul nu are adversar pe teren.

Fotbalul românesc a trăit din nou, după ani de zile de hibernare, cu o primă ligă cu echipe sătești, cu tribune goale, cu meciuri la care adorm antrenorii pe banca de rezerve, fără sare, fără piper, fără valoare, fără suflet… Fără echipe ca Rapid, Petrolul, U Cluj, Farul, Steaua, fără nebunia și pasiunea celor care susțin aceste echipe, plăcerea de a merge la meciuri a dispărut.

Sâmbătă, ceva s-a schimbat. S-a simțit din nou acea emoție, acea tensiune în aer, acel fior de meci mare, când te pregătești cu câteva ore înainte de plecarea la meci. Când te gândești ce fular să-ți iei, când te duci la fan-shop să te aprovizionezi, când te întâlnești cu alte câteva mii de rapidiști, ca să mergeți împreună spre stadion, când străbați sute sau mii de km pentru a-ți vedea echipa, când ajungi cu mai mult de două ore înainte de meci și umpli peluza, deși jucătorii nici nu au ieșit la încălzire… Toate acestea au lipsit. În concluzie, a lipsit viața din fotbalul românesc, dar, în meciul de aseară, a reînviat speranța.

Peste 36.000 de oameni au ținut să vadă pe viu meciul anului și nu au avut ce să regrete. A fost un spectacol cu rar vezi pe arenele mondiale, în care galeria rapidistă a dat încă o dată clasă celei adverse, și numeric, și grafic, și vocal.

Prima repriză a partidei s-a disputat sub semnul emoției, de ambele părți, însă Daniel Niculae a dezghețat tabela, în minutul 41, atunci când a finalizat perfect o centrare a lui Vlada.

Fericirea rapidiștilor a fost repede întreruptă de arbitrul Bârsan, cel care le-a acordat un nou penalty steliștilor, la un șut care se ducea în peluză, dar care l-a lovit pe Nico în braț, însă prefațat de un fault la portar, nevăzut de fluierașul de prima ligă.

Moralul rapidiștilor nu a fost afectat de acest gol marcat în prelungirile reprizei, iar băieții lui Constantin Schumacher au ieșit mult mai motivați de la cabine, acest lucru văzându-se în partea secundă, când a existat o singură echipă pe teren.

Alex Burlacu și Marian Vlada au declanșat nebunia în sectoarele rapidiste, golurile lor urcându-i pe gard pentru a sărbători alături de galerie.

Finalul a adus fiesta în tabăra rapidistă, dar și certitudinea că Rapid s-a reinventat încă o dată, iar spiritul alb-vișiniu nu a murit niciodată.

CSA Steaua – Academia Rapid 1-3

Au marcat: Predescu (45+3, penalty) / D. Niculae (41), A. Burlacu (56), Vlada (60)

Academia Rapid: Ciuculescu – I. Voicu, A. Iacob (46 M. Stancu), D. Bratu, Lădaru – A. Burlacu (62 A. Grigore), Maftei, Duriță, Goge – Vlada (86 Pancu), D. Niculae.

Clasament:

  1. Academia Rapid – 59p (22m)
  2. CSA Steaua – 54p (21m)
  3. AS Tricolor – 52p (22m)
  4. AFC Asalt – 41p (19m)
  5. FC Dinamo – 41p (21m)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.