RAPID – VIITORUL DOMNEȘTI, ÎN CUPA ROMÂNIEI

Rapid București va începe noul sezon cu primul tur din Cupa României, pe data de 1 august 2018, pe stadionul Giulești, de la ora 17:30.

Primul adversar al giuleștenilor va fi ACS Viitorul Domnești, echipă ce a terminat sezonul trecut pe locul 13, în seria a III-a, din Liga 3, serie din care a promovat chiar adversara de sâmbătă a Rapidului, Petrolul Ploiești.

Într-un amical jucat în urmă cu puțin timp, Domnești a învins-o pe fosta noastră adversară AFC Carmen, cu 1-0.

În cazul în care se va califica în turul secund, Rapid va juca în turul secund două săptămâni mai târziu, pe 15 august, imediat după revenirea din cantonamentul din Turcia.

Rapid va lua startul în campionat pe 25 august, atunci când este programată prima etapă din Liga 3.

Leave a Reply