NICOLAE STANCIU ESTE NOUL MANAGER AL ACADEMIEI RAPID

Ovidiu Burcă a decis să se retragă din funcția de manager al Academiei Rapid, din motive personale.

Îi mulțumim pentru toată energia și munca depusă pe parcursul celor aproximativ 8 luni, îi respectăm decizia, îi urăm mult succes pe toate planurile și suntem convinși că va rămâne alături de Rapid, din postura de suporter.

Noul manager al Academiei Rapid va fi unul dintre cei mai iubiți rapidiști din istoria clubului, Nicolae Stanciu.

Fost căpitan al Rapidului, Stanciu deține recordul de meciuri în prima ligă, pentru giuleșteni, evoluând de 323 de ori în tricoul alb-vișiniu, pentru care a marcat 10 goluri, unul dintre ele în Cupa Cupelor, în 1998, în deplasarea de la Grevenmacher.

Născut pe 13 noiembrie 1973, Nae Stanciu a ajuns la Rapid în 1983, la numai 10 ani, iar la echipa mare a debutat în 1989, într-un meci disputat la Craiova, pe vremea când giuleștenii evoluau în liga secundă, însă avea să promoveze în acel an pe prima scenă a fotbalului românesc.

În prima ligă, Stanciu a debutat într-un meci cu Inter Sibiu, pe 16 septembrie 1990, iar primul gol a fost reușit într-un 1-1, la Brașov, în același sezon.

Din 1996, a devenit căpitan de echipă, după plecarea lui Iulian Chiriță, și a păstrat banderola până în 2001, când aceasta a fost preluată de Adi Iencsi.

În 2002, după aproximativ 400 de jocuri în tricoul Rapidului, Stanciu a plecat la Anzhi Machachkala, unde a stat un sezon, încheindu-și cariera de fotbalist la FC Oradea, în 2004.

La naționala de tineret a României a jucat 23 de meciuri, având și câteva selecții la România B.

În palmares, Stanciu are un campionat (1999), două Cupe ale României (1998, 2002) și două Supercupe ale României (1999, 2002), cu Rapid.

Una dintre fazele memorabile ce l-au avut în prim plan pe Nae Stanciu s-a petrecut în 2000, la finalul unui meci Rapid – Steaua (0-0), atunci când fundașul nostru a recuperat steagul furat de Pompiliu Stoica de la Răzvan Lucescu.

În 2014, fostul căpitan al Rapidului a fost președinte în Giulești, pentru câteva luni, înlocuindu-l pe Nicolae Manea, însă a fost schimbat odată cu venirea lui Moraru.

Îi urăm bun venit și îi dorim să ducă Rapidul acolo unde îi este locul, în topul fotbalului românesc!

34 Responses

    1. liviu k.

      avem un nou utilizator “iubitor” de rapid :
      dada , ultima creatie in laboratorul de clone al afc manoliu /leasa
      va-m atras atentia ca dupa “performantele” lui daniel c. vor mai apare , probabil , multi
      am publicat , aici , o intreaga lista de nume false (pe care ii numesc clone) care au fost fabricate in “laboratorul” mai sus numit ,si si-au exprimat repulsia fata de academia rapid pe saitul care, cindva, a fost al suporterilor rapidului : grig , grigore, hory , florin g.,marian radu niculescu , dan coe (maxima nemernicie a acestui “laborator”), florin tesedeanu, constantin , nicusor , alin, madalin , cristi , etc.,etc.
      de cind rapidistii au renuntat in totalitate sa se mai exprime pe acel sait , au disparut si acesti ferventi “suporteri”afc-isti , incercinduse (e drept , cu timiditate) citeva nume noi (ca doar vocabularul limbii romane are destule)
      este de-a dreptul tragi-comic sa vezi cum niste oameni care incearca sa ingroape speranta noastra in renasterea rapidului prin academia , isi umplu saitul (60-70% din stiri) cu stiri despre academia , inclusiv preluarea unor transmisii tv in direct !!!

      1. Ionut

        Liviu, de ce il ataci pe dada? Aceeasi parere o am si eu: Burca a fugit pt ca stie ca nu vom primi peraonalitate juridica. Si tin sa te anunt ca iubesc Academia si ca urasc pe AFC, pe Leasa si pe Manoliu. Dar asta e adevarul. Nu mai judeca tu oamenii..

        1. liviu k.

          poate gresesc eu ?
          dar avind in vedere ca si mesajul tau e acelasi (descumpanire , pentru ca proiectul academia a esuat) , orice este posibil.
          cind vad “nume de scena ” noi , (ca al tau sau al lui dada) care dupa luni de zile de existenta a acestui sait , au hotarit sa se alature cu un mesaj demoralizant , si cunoscind “tehnica ” lui leasa , (probata pe saitul lui “1923”) sint mai mult decit sceptic
          ai putea sa probezi eventuala mea “greseala”mea, precizindu-mi la ce articole anterioare ti-ai exprimat vreo opinie in general (pozitiva in special) ?
          eventual , daca tot cauti , poate il gasesti si pe dada !
          daca vei gasi ceva concludent si vei arata aici , imi voi cere scuze (pe sait)
          daca nu ,QUOD ERAT DEMONSTRANDUM !

          1. liviu k.

            ah , daca nu stii cum s-o faci , iti precizez eu !
            pe pagina de deschidere a acestui sait se regasesc toate articolele publicate incepind cu data de 01/10/17.
            la capatul fiecarui articol se regasesc opiniile trimise de cititori !
            spor la treaba !

          2. shadow walker

            Liviule, iar esti nedrept. Habar nu ai cate mesaje pro Academia si anti-Leasa am lasat pe site-ul lui. Nu ma cunosti, de ce iti dai cu parerea despre mine. Intotdeauna imi schimb numele, nu am unul fix, DAR, intotdeauna am sustinut Academia. Eu am fost primul care a zis despre Leasa (care a preluat de la Mircea). De la mine e emulatia asta cu anti-Leasa. Asa ca nu mai comenbta negativ despre unele persoane pe care nu le cunosti.
            P.S. Sa stii ca de multe ori ti-am dat reply-uri pozitive! Si tie, si lui George!
            P.P.S: de astazi voi folosi doar acest nume, sa ma recunosti: shadow walker

          3. shadow walker

            Si inca ceva, Liviule. Toti rapidistii vom fi descumpaniti pana nu vom avea personalitatea juridica. A fi descumpanit nu inseamna a denigra. Te respect pt ca se vede ca esti un rapidist adevarat, dar iti cer sa ma respecti si tu.

          4. shadow walker

            Inainte de a mai acuza pe altcineva, te rog eu sa nu uiti de asta (ca vad ca iti place latina): actori incumbit probatio!

        2. Azazel of Hell

          @liviu k.
          Amice, pentru tine a fost emis dictonul “Cand esti mort, nu stii ca esti mort. Pentru altii e greu. La fel si cand esti prost”.
          In frustrarea ta, data de lipsa totala de argumente, orice idee care nu iti convine e emisa de “o clona”, de “Manoliu, Leasa”, Darth Vader, Diavol sau alte personaje mai putin placute.
          Orice om cat de cat inteligent ar fi dezbatut / demontat ideea emisa, nu s-ar fi dat cu curu’ de pamant in privinta autorului ideii. Imi place categoria asta de conspirationisti (din care faci parte, in caz ca nu te-ai prins) care vad in jurul lor doar urzeli, clone, dusmani, etc.
          Insa tov. Burca a disparut din peisaj la mai putin de o saptamana de la declaratiile belicoase (dar si amuzante, pentru orice individ cu un gram de creier) in care promitea ca o sa se bata cu toata lumea pt. Rapid. Si in locul sau a fost adus un analfabet care aseara (la Realitatea TV) a violat si macelarit limba romana fara nicio jena. Cu asemenea conducatori te astepti tu sa faci performanta? Succes atunci! Insa pana la succes mai e o “mica” problema a personalitatii juridice, adica a existentei. Care e din ce in ce mai indepartata…

          PS. Da, si eu sunt o clona. Sunt clona lui Manoliu, care la randul sau e clona lui Leasa, si asta din urma fiind clona lui Copos. Vezi ca au reducere la staniol la Dedeman, stii cate tichiute de staniol (google it!) poti sa iti faci?

          1. liviu k.

            este clar , ne aflam in fata unui atac concertat al nenernicilor care vor sa distuga academia rapid !
            sa-u mutat aici pentru ca pe saitul lor nu-i mai baga nimeni in seama !
            asta este raspunsul pe care il primesc de la dada si ionut (vedeti mai sus “dialogul” avut cu clona numita “ionut” si care tocmai sarise in apararea clonei”dada”) ! ,
            ce sa fac , daca intotdeauna am dreptate in depistarea falsificatorilor rapidului !
            pe saitul lor am incetat de mult sa ma mai refer la nemerniciile lor.
            pina ce nu vor gasi pe acest sait (al academiei) o solutie de logare efectiva (parolata) care sa nu mai permita unei singure persoane sa scrie de pe acelasi PC sub diverse nume fictive , voi incepe sa-i ignor .
            si recomand asta tuturor rapidistilor adevarati
            ALEX PARASCCHIV , SI IN DIRECTIA ASTA SINTETI NEPUTINCIOSI ?

          2. Azazel of Hell

            Liviule, cum le stii tu pe toate, zici ca esti un om mare…
            Ai dreptate, nemernicii sunt la originea unui atac concertat la adresa voastra. Doar ca ai uitat de “agenturile straine”, de masoni, de sorosisti si de reptilieni. Pai se poate?
            Inteleg ca nu ai cautat inca tichiuta de staniol, nu? Ar fi bine sa te grabesti…tichiuta aia te protejeaza de toate atacurile.
            Apropo, acum vad de ce esti asa fan Stanciu….si pentru tine limba romana e un mister total.

        3. liviu k.

          shadow walker !
          nu tin minte ca am sustinut azi vreo polemica cu un personaj cu acest nume !?
          faptul ca interventia ta apare ca un raspuns la polemica purtata de mine cu cineva care se recomanda ca ionut , sa insemne cu tu esti , printre altele , si ionut ?
          trebuie sa recunosc ca esti”ingenios”
          daca esti ionut , te-ai recomandat ca un vajnic suporter al academiei si critic al afcr
          incercind sa-ti demonstrez ca nu este adevarat ce sustii , rugindu-te a-mi proba cu interventii anterioare ca nu ai fost “nascut” azi , ai gasit solutia” ingenioasa” : ai scris mult si favorabil academiei sau critic afc-ului (putea fi si invers , nu asta e problema) , dar nu pe saitul acesta (ci pe cel al lui leasa, sic!!) si mai ales , de fiecare data sub alt “nume de scena” , adica INCOGNITO)
          am scris-o putin mai devreme , asa cum am renuntat de mult sa ma mai lupt cu niste clone pe saitul tau (pardon !, pe saitul lui leasa !) , de azi va ignor si aici
          E TREABA ACADEMIEI SA-SI CURETE SAITUL DE INTOXICARI !
          cu riscul ca alex paraschiv sa se supere iar pe mine , pentru ca ii judec prea aspru (a facut-o acum citeva zile) un sait care la 5-6 ore de la terminarea primului meci din retur nu a publicat , inca , amanunte despre meci (inclusiv rezultatul si marcatorii) ,nu are sanse sa se lupte cu aceste intoxicari.
          leasa a facut-o la mai putin de o ora de la meci

          1. Shadow walker

            Liviule, esti tare greu de cap. Si agramat. Dar rsti rapidist de-al meu si te respect pt asta. Insa mai pune mana pe-o carte omule. Forta Academia Rapid, continuitoarea de drept al Rapidului.

          2. Alex Paraschiv

            Liviu, nu e nicio suparare. Daca intri pe pagina de Facebook a Academiei Rapid, gasesti livescore, marcatori, echipe, tot ce doresti de la un meci. Poate ca pe site apare dupa cateva ore, dar te asigur ca pe pagina de Facebook gasesti totul in timp real. Orice critica e constructiva, atat timp cat e civilizata si sustinuta cu argumente. Vom incerca sa facem cronica mai rapid. Zi frumoasa!

      1. Shadow walker

        George, eu cred ca Burca a fost bine intentionat, dar lipsa de experienta in manageriat s-a simtit. Sunt sigur ca Nicolae Stanciu va face o treaba f buna.

  1. liviu k.

    nu ma pot exprima cit de rapidist a fost sau este burca ,si nu cred ca poate fi vorba de un cal troian
    el a fost inclus in “adunarea constituanta ” a academiei rapid , probabil , pentru experienta pe care a acumulat-o in ligile inferioare in anii trecuti (unirea tricolor)
    diferenta a fost ca la academia a avut de intimpinat forte obscure de o perfidie atroce (as steaua , afcr) , carora nu le-a facut fata , comitind mari erori .

  2. George Udriste

    Indiferent cit piedici vor fi puse RAPIDUL VĂ RENAȘTE .Cei de teapa lui Manoliu își trag ultimele cartușe …..Vor dispărea așa Cum au apărut ….

    1. Shadow walker

      Un inceput bun de retur. Speram sa castigam la fel de lejer toate meciurile. Ce ma ingrijoreaza,insa, sunt cele 2 goluri primite. Atacul e f bun. Abia astept sa vad un meci televizat sa urmaresc si apararea.

  3. liviu k.

    GEORGE ,
    am cam ramas singurei (pe sait) in lupta asta , cam inegala !
    este ora 20,00 si acest sait inca nu a publicat nimic despre meci !!
    leasa a facut-o aproape imediat !!
    in aceste ore a avut si timpul sa mai “fabrice ” niste clone , sau sa se dueleze cu mine pe net !
    nu am eu capacitatea sa scriu , cite clone poate el inventa !
    eu oricum , daca citesti ce-am scris azi , am incetat sa ma mai lupt cu morile de vint , atita timp cit academia nu reuseste sa-si curate saitul de intoxicari !
    sa speram ca la fotbal si pe terenul judiciar ,vor avea mai mult succes !!

  4. George Udriste

    Liviu cel mai corect este sa eviți ast fel de (rapidisti)nu știu dacă ai reținut cuvintele unui mare RAPIDIST nea Filon spunea :mulți da p……… .Din păcate nu mai găsești RAPIDISTI cu singe în instalație sunt numai (butonari)VEZI CE ȘI CUM PROTESTEAZĂ FANI LUI PAOK .?Pe noi beau falimentat și nu a SPUS NIMENI NIMIC .Deaceea sunt și rămân în presa slugi nu ziariști ……Iar așa ziși rapidiști ……De pe acest sait sau de pe la leasa …….Ăsta este viața …

    1. liviu k.

      daca la virsta de 69 de ani ti-as spune ca nu la-m cunoscut pe nea filon , ar insemna ca de fapt ma deghizez in rapidist !
      dar nu , la-m cunoscut indeaproape .nu aveai cum sa fii rapidist in anii 60-70 fara sa-l cunosti pe filon .
      eu unul eram mai putin atras de personalitatea lui (oarecum plin de el , si avind gasca lui)
      in acea vreme eu eram foarte apropiat de nea titi gramada ,domnul profesor sandu de la stiinta
      (universitatea ) bucuresti -handbal fete,si domnul profesor (de matematica) diaconu
      in ciuda marii diferentei de virsta si de rang dintre noi (eu tinar liceean si mai apoi student la ase, ei cadre didactice universitare ) am fost primit in cercul lor , unindu-ne marea pasiune pentru rapid
      indraznesc sa te contrazic cu “multi da p….”
      cei cu care ma lupt eu pe aici nu sint rapidisti , nici macar p…
      e vorba de 2-3 indivizi cu interese financiare care se deghizeaza in rapidisti, incercind sa ne descurajeze ,si sa ne asmute intre noi
      eu unul ii recunosc de la o posta , si azi am hotarit sa nu mai intru in jocul lor

      1. Shadow walker

        Liviule, da-mi voie sa imi cer iertare ca te-am suparat. Dar tu m-ai jignit primul fara sa ma cunosti. Crede-ma ca nu am nicio legatura cu celalalt site, cu Leasa sau cu Manoliu. Arata dovada de caracter si haide sa sustinem Academia impreuna. Uita-te la acest articol http://academiarapid.ro/acordarea-personalitatii-juridice-se-va-judeca-pe-28-februarie/ aici mi-ai dat reply. Uita-te sa vezi ce am scris. Astept sa imi raspunzi si sper sa ne imprietenim.

  5. Shadow walker

    Cum e posibil sa nu dati rezultatul Rapodului la 7 ore de la terminarea meciului? Trebuie sa intram pe site-ul clonei ca sa vedem scorul?!

  6. George Udriste

    Am urmărit cu atenție ceea ce sa discutat pe data de 08la realitatea și SUNT CONVINS CA SITUAȚIA DIN PUNCT DE VEDERE JURIDIC SE VA REZOLVA .IAR PLECAREA LUI BURCA ESTE CLAR LEGATA DE ACEST ASPECT .Nu este posibil sa vina un primar în emisiune și sa spună ca va rezolva el aceasta situație .dacă mă ocupam eu cred ca rezolvam .I deja este ca în fine este cineva care îi pune la colt și pe Manoliu ….leasa și toți poștaci lor ….succes RAPID …

Leave a Reply