MECI CU IZ DE LIGA 1 / FC VOLUNTARI – A. RAPID 3-1

Academia Rapid ar fi trebuit să debuteze, ieri, în returul ligii a patra, în compania Progresului, însă din cauza vremii nefavorabile, AMFB a decis ca întreaga etapă să se decaleze cu o săptămână.

Tot răul a fost spre bine, într-un termen extrem de scurt, giuleștenii găsindu-și un adversar de joc de prima ligă, FC Voluntari, echipă ce a profitat și ea de amânarea etapei de play-out.

Cu o grămadă de foști rapidiști în club, Fane Țîră, Rodin Voinea, Costin Lazăr, Mihai Mincă sau Lucian Ionescu, FC Voluntari a găzduit partida amicală de astăzi, disputată pe terenul sintetic din cadrul bazei clubului ilfolvean.

Gazdele, au învins cu 3-1, la finalul unui joc în care rapidiștii au evoluat de la egal la egal timp de 60 de minute, doar câteva neatenții la fazele fixe și “băncile de rezerve” făcând diferența dintre cele două echipe, pe care le despart trei eșaloane.

Pentru ilfoveni, omul meciului a fost fundașul Achim, cel care a înscris primele două goluri ale gazdelor, ambele în urma unor faze fixe, în minutele 52 și 69, între acestea intercalându-se golul egalizator, reușit de golgeterul Academiei Rapid, Lucian Goge, cel care a finalizat excelenta pasă a lui Dovleac.

Cu destui juniori pe teren, Academia Rapid a primit în prelungiri golul trei, reușit de Pleașcă, însă rezultatul contează mai puțin, îmbucurător fiind faptul că băieții lui Constantin Schumacher și Mihai Iosif s-au ridicat la nivelul unei echipe de prima ligă, cu jucători ca Lucian Sănmărtean, Florin Cernat sau Costin Lazăr, pe teren.

Giuleștenii, fără D. Niculae, D. Bratu, A. Iacob, Duriță, Burlacu, D. Petrișor, A. Costache și Mitea, toți cu probleme medicale, au jucat în formula Ciuculescu (46 Ignat) – I. Voicu, Boian, Maftei, M. Stancu – Olariu (53 Dovleac), A. Grigore (61 Bărbălău), Lădaru (88 Bordei), Goge (88 Iova) – Vlada (80 D. Lazăr), Pancu (80 A. Nițu).

Claudiu Niculescu, antrenorul gazdelor, a folosit echipa: Mincă – M. Leasă, Cazan, Balaur, Sane – Novac, L. Sănmartean – Căpățână, F. Cernat, Pîrcălabu – Ad. Bălan. Au intrat după pauză: Petrariu, Horj, Achim, A. Voicu, Trandafirescu, Costin Lazăr, Bucurică și P. Ivanovici.

Un fapt inedit s-a petrecut în prima repriză, atunci când rapidiștii, deși au început îmbrăcați în tricouri vișinii, au fost nevoiți să le schimbe cu cele albe, deoarece gazdele erau îmbrăcate în negru complet.

Pe 9 martie, de la ora 15, Academia Rapid va juca, în etapa a 16-a, din Liga 4, cu Progresul 2005, pe stadionul Coresi.

 

Leave a Reply