JURNAL DE CANTONAMENT: ZIUA 3

Ziua a treia de cantonament a început ca și celelalte, cu o ninsoare, ceva mai ușoară, dar acesta este farmecul muntelui.

Ca și ieri, trezirea pentru o parte din jucători s-a făcut la ora 7, după care a urmat testarea fizică a parametrilor. Unul câte unul, Bărbălău, Opoku sau Nico și-au aflat greutatea, procentul de grăsime, vârsta metabolică, masa musculară, nivelul de hidratare și alte lucruri importante pentru un organism cât mai sănătos și mai pregătit pentru performanță.

A urmat micul dejun, servit de toată lumea așa cum se cuvine, la 8:15 fix, îmbrăcați în treningurile de prezentare cu Rapid și în liniște.

La 9:45, lotul Academiei Rapid s-a îmbarcat în autocar cu destinația primului antrenament al zilei, aceeași sală de sport ca și ieri, însă de data aceasta exercițiile urmau să fie mult mai complexe.

Schumi și Miță Iosif au supravegheat atent prima parte a exercițiilor, conduse de preparatorul fizic Radu Mandache, iar jucătorii s-au conformat cu zâmbetul pe buze, tonul fiind dat de Nico, întotdeauna responsabil cu buna dispoziție.

După o primă parte destinată strict dezvoltării fizice, Schumi le-a dat mingea băieților și i-a împărțit în patru echipe ce au jucat fiecare cu fiecare. Cine stătea pe bară, lucra fizic cu preparatorul.

Chiar dacă au fost doar jocuri școală, fiecare jucător a fost motivat să arate ceea ce poate, iar rivalitatea pozitivă a dus la câteva meciuri cu scântei.

 

Vezi un clip cu tot ce s-a întâmplat la antrenamentul de la sală:

Finalul antrenamentului a adus și presa la sală, reporterul și cameramanul Telekomsport venind special pentru o serie de interviuri, cu Ionuț Voicu, cu surpriza Justice Opoku, dar mai ales cu antrenorul Schumacher.

Apoi, ne-am retras la autocare și am mers înapoi la hotel, unde am luat prânzul și fiecare a mers în cameră, la odihnă.

Ora 16 i-a găsit pe toți din nou la autocar, de această dată spre un nou loc de antrenament, stadionul din Bușteni, unde jucătorii, după un nou program de exerciții istovitor, au găsit puterea să zâmbească pentru fotografii, într-o atmosferă de familie.

 După un nou antrenament intens, ne-am întors la hotel. Aici, unii s-au odihnit înainte de cină, iar alții s-au apucat de un turneu de șah, meciul cel mai palpitant fiind între Marian Ioniță și Schumi, primul reușind matul în fața antrenorului principal. 🙂 Dar nimeni nu s-a supărat.

Băieții au luat cina și s-au retras în camere sau la un rummy și i-au lăsat pe Nico, Pancone și Schumi să pună la cale strategia clubului pentru următoarea perioadă, urmând ca miercuri să o ia de la capăt și să scrie o nouă filă în jurnalul de cantonament.

1 Response

  1. George Udriste

    Dacă se poate as vrea ca acest mesaj chiar sal citească conducerea clubului.În primul rind sincere felicitări pt acest program de pregătire dea dreptul pt o echipa cu pretenții .felicităriI. Dar totul ar fi în van dacă nu ați reuși sa faceți ceea ce este de făcut sa putem promova din punct de vedere juridic .Ar fi o adevărat pt toți cei care iubesc RAPIDUL .

Leave a Reply