JURNAL DE CANTONAMENT: 8 AUGUST

Ziua de miercuri, 8 august, a fost una mai liniștită, după “nebunia” frumoasă de la Sakarya, din seara anterioară.

Chiar dacă ora de culcare a fost depășită după meciul amical, trezirea s-a făcut tot la ora 8:00, s-a luat micul dejun și s-a mers la antrenament.

Un antrenament cu exerciții de stretching, sub comanda lui Radu Mandache, ce a avut rolul de a-i reface pe băieți după efortul depus în ziua anterioară.

 

După antrenament, Radu i-a dus pe băieți la bazinul din interiorul hotelului, pentru o serie de exerciții în apă.

Totul s-a făcut cu zâmbetul pe buze, aceste exerciții aducând buna dispoziție printre băieți.

Profitând de acest moment, la finalul exercițiilor, a urmat un concurs de sărituri în apă, fiecare dintre jucători încercând să impresioneze, în amuzamentul tuturor, mai ales când mai lua vreunul câte o “burtă”.

Apoi, toată lumea a mers la prânz, urmat de odihnă, iar Adi Grigore și Vasile Maftei au preferat o partidă de table. Câștigătorul nu se știe, ambii lăudându-se cu victoria. 🙂

Vremea, în această zonă, este foarte schimbătoare, ploile torențiale alternând cu soarele puternic, iar nopțile sunt destul de răcoroase, temperatura ajungând și la 13-14 grade Celsius.

După-amiază, în loc de antrenament, Schumi le-a făcut o surpriză băieților și toți au mers către mall, unde aproape toți au făcut cumpărături, principalele atracții fiind echipamentele sportive, dar și cadourile pentru cei de acasă.

Ca un adevărat căpitan, Vasi Maftei a făcut “controlul” cumpărăturilor, aproape toată lumea plecând mulțumită de achiziții spre hotel.

Seara, după cină, i-a găsit pe băieți la plimbare sau la o nouă partidă de table, staff-ul preferând relaxarea, la un ceai și la o vorbă.

1 Response

Leave a Reply