AMICALE CU PETROLUL ȘI FC ARGEȘ

Rapid a promovat în Liga 3, după un sezon excelent, și se pregătește să facă pasul spre eșalonul secund, în vara viitoare.

Astfel, de luni, băieții noștri încep pregătirile pentru noul sezon cu un singur gând în minte, câștigarea seriei și promovarea în Liga 2, iar pentru a atinge acest obiectiv Rapid va juca primele două meciuri amicale cu echipe din acest eșalon.

Mai întâi, pe data de 20 iulie, la Curtea de Argeș, vom întâlni ocupanta locului 4 în sezonul trecut, FC Argeș Pitești, echipă pe care Rapid a învins-o și în luna februarie, tot într-o partidă amicală, cu 2-0, prin golurile marcate de Daniel Niculae (30) și Marian Vlada (90).

Cel de-al doilea meci amical al verii va fi unul de gală, la Ploiești, pe 28 iulie, cu rivala de tradiție Petrolul, ocazie cu care “găzarii” își vor prezenta lotul. Ultima întâlnire directă dintre Rapid și Petrolul datează din 2015, atunci când cele două echipe au remizat, 1-1, pe Giulești, prin golurile marcate de Cristi Săpunaru (60), respectiv Filipe Teixeira (64).

Orele partidelor vor fi anunțate ulterior.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.