ACADEMIA RAPID, PRIMA VICTORIE ÎN ANTALYA

Academia Rapid a reușit astăzi să obțină prima victorie din cadrul cantonamentului din Antalya, învingând echipa daneză Ballerup Skovlunde Fodbold, cu 4-2 (2-1).

Marian Vlada a deschis scorul după 15 minute, reluând cu capul un corner bătut de Olariu, iar mingea a depășit linia porții după ce mai întâi a lovit bara.

Cu două minute înainte de pauză, danezii au egalat, prin Emil Tidemand, însă Vasile Maftei i-a readus imediat în avantaj pe giuleșteni, tot după un corner, în chiar ultimul minut al reprizei.

În repriza secundă, danezii au fost mai insistenți și au înscris din nou, prin același Tidemund, în minutul 61.

Schumacher a forțat ofensiva, introducându-l pe Nițu în locul fundașului Boian, iar cu zece minute înainte de final, Duriță a luat o acțiune pe cont propriu și a șutat de la 20 metri, fără speranțe pentru portarul danez, același care a gafat două minute mai târziu, la șutul-centrare a lui Mihai Stancu.

Astfel, Rapidul s-a impus după un meci de pregătire util, cu o echipă puternică din punct de vedere fizic, dar și cu o atitudine bună.

Academia Rapid a jucat în formula:

D. Petrișor (72′ Ciuculescu) – I. Voicu, Maftei, Boian (72′ A. Nițu), M. Stancu – Olariu, Pancu (46′ Bordei, 85′ Iova), Lădaru (46′ Duriță), Dovleac (46′ Goge) – Vlada (46′ D. Niculae), Bărbălău (61′ A. Dumitrescu).

Ultimul meci din Antalya se va disputa pe 16 februarie, împotriva liderului ligii secunde din Danemarca, Vejle BK.

Vezi o galerie foto de la meciul de astăzi:

 

foto: Alex Paraschiv